EMISARUL lui Obama la București: „Nu aș fi venit aici dacă nu era senzația că lucrurile alunecă în direcția greșită”

EMISARUL lui Obama la București: Nu aș fi venit aici dacă nu era senzația că lucrurile alunecă în direcția greșită
Publicat: 16/08/2012, 13:59
Actualizat: 29/07/2014, 22:45

Philip Gordon a spus, într-o întâlnire la București cu reprezentanți ai societății civile, că nu s-ar fi aflat în România la mijlocul lunii august dacă Statele Unite nu ar fi avut senzația că aici se întâmplă ceva foarte important și care alunecă în direcția greșită.

Departamentul de stat a publicat remarcile făcute de Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, la o întâlnire cu reprezentanți ai societății civile, care a avut loc în timpul vizitei la București.

„Voi fi foarte deschis: suntem îngrijorați la Washington în legătură cu evoluțiile de aici. Le urmărim foarte atent. Eu n-aș fi fost aici, la mijlocul lunii august, dacă nu ar fi fost ceva, dacă nu am fi avut senzația că se întâmplă ceva foarte important și care alunecă în direcția greșită, motiv pentru care este foarte important pentru mine să fiu aici”, a spus Gordon, potrivit sursei citate.

El a precizat că se așteaptă să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă și să comunice mesaje Guvernului și liderilor politici în legătură cu „îngrijorările și potențialele consecințe pentru România” ale evoluțiilor din țară, care, în opinia SUA, trebuie să fie în spiritul democrației și al respectării independenței sistemului judiciar.

Gordon le-a mai spus celor prezenți că, în afară de a evidenția atenția cu care SUA urmăresc situația și gradul în care sunt preocupate, dorește să afle de la interlocutorii săi, inclusiv comunitatea de afaceri, perspectiva pe care o au asupra evoluțiilor din România și cum pot ajuta Statele Unite.

Departamentul de stat nu precizează cine a participat la această întâlnire, din 13 august, și nici ce s-a discutat în continuare.

Totodată, Departamentul de stat publică și transcriptul discuției pe care oficialul american a avut-o cu un grup de jurnaliști, la București.

Philip Gordon, reprezentantul guvernului american, a declarat, luni seară, că SUA susțin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităților de la București, precizând că a auzit „ceea ce trebuia” de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceștia vor respecta ce au spus.

„Ne pasă de România, de viitorul ei, de democrația ei”, a spus Gordon.

„Ne așteptăm ca politicienii români să sprijine rezultatul legitim al referendumului

El a precizat că SUA sunt preocupate de recentele evoluții legate de referendum și de procesul prin care aceta este revizuit.

„Am venit și pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, așa cum se știe, acuzații credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanți, care ar schimba cvorumul de vot și, se pare, încercări de presiune asupra Curții Constituționale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzații au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este așteptat”, a spus Philip Gordon.

Întrebat dacă Parteneriatul Strategic ar putea fi afectat de evenimentele din România, oficialul SUA a declarat, luni, că țara sa își dorește un parteneriat puternic între cele două state. „Am stabilit recent acest Parteneriat și vrem să îl vedem funcționând în continuare”, a spus Gordon.

El a menționat însă că punerea în aplicare a unui astfel de proiect de anvergură ar fi dificilă dacă ar exista semne de întrebare legate de legitimitatea unor procese democratice.

Gordon a menționat că a transmis liderilor cu care s-a întalnit că partea americană așteaptă de la ei respectarea legii și a independenței instituțiilor.

„Ne aștepăm la respect pentru instituțiile independente, ne așteptăm ca acuzațiile credibile de fraudă și de imixtiuni să fie anchetate și rezolvate și ne așteptăm ca ei (liderii de la București, nr.) să sprijine ceea ce ar fi privit ca un rezultat legitim. Nu trebuie ca eu să spun precis ce înseamnă asta, într-un caz sau în altul, dar lucrurile astea se văd. (…)”, a spus Gordon.

El a subliniat că atunci când lucrurile sunt complicate pe plan intern, este uneori de ajutor să aduci un „validator” extern.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal